Cromatică florală
QUO VADIS, EDUCATIO?
Şcoală şi Educaţie
Cine nu-și amintește de eroii copilăriei noastre din cărțile de aventuri? Tineri din lumea întreagă au călătorit și au visat alături de Tom Sawyer și Huckleberry Finn, eroii cărților lui Mark Twain. Însă binecunoscutul scriitor american are și meritul de a fi contribuit la punerea în circulație a unei fraze aparținând, se pare, lui Grant Allen, antropolog și scriitor canadian, contemporan cu Mark Twain și datând de pe la 1894: „Never let your children’s schooling stand in the way of their education!” În traducere: „Nu lăsați niciodată școlarizarea copiilor voștri să stea în calea educației lor!”
Sunt cuvinte care au șocat la timpul lor și care încă mai au același efect la mai bine de un veac de la rostirea lor. Cu siguranță, mulți dintre semenii noștri au crezut până mai ieri că cele două concepte – școala și educația – sunt sinonime. Însă, mai putem spune același lucru azi, în contextul globalizării?
Ce sugerează probabil Grant Allen este faptul că școlarizarea este necesară, dar nu și suficientă învățării. Un alt scriitor și profesor american, Darrow Miller, într-un blog din anul 2013, merge mai departe punând cei doi termeni într-o relație antinomică: „School vs education: the difference matters” (școală versus educație: „diferența contează”). El atrage în special atenția părinților asupra diferenței dintre cei doi termeni, îndemnându-i să acționeze în consecință atunci când constată că școlarizarea se poate interpune între copii și educația acestora [1].
Educaţia prin familie
Nu putem vorbi de educație și școlarizare fără a avea în vedere cele trei componente indispensabile: părinții, elevii și profesorii/ dascălii. Sau, mergând mai departe cu raționamentul, găsim familiile, școala și comunitatea, iar dacă e s-o luăm chiar de la începutul vieții de obște, găsim familia, Biserica și satul.
Ca orice triadă, ele funcționează doar în unitate și, atunci când un pilon cedează, întreaga structură se prăbușește. Stabilitatea e asigurată de întreita lucrare pentru un țel comun: buna educare a copiilor de la primii ani de viață și continuând cu anii de școală, până la facilitarea tranziției lor spre viața de adulți responsabili și maturi, atât trupește cât și sufletește.
Cercetările în domeniul educației au arătat de-a lungul anilor că implicarea familiei exercită o influență puternică asupra experienței școlare a copiilor/ tinerilor, contribuind atât la îmbunătățirea comportamentului și atitudinii elevilor, cât și a rezultatelor academice și pe termen lung ale acestora.
Şcoala şi gândirea critică
Privind în urmă la anii săi de școală, Darrow Miller ajunge la următoarele concluzii… În primul rând, copil fiind, punea mereu întrebări, însă de îndată ce a crescut, a încetat s-o mai facă. Şcolarizarea nu încuraja gândirea critică și nici creativitatea; în schimb, l-a învățat să memoreze și să regurgiteze ceea ce-i preda profesorul. Astfel, școlarizarea lui a fost mai degrabă despre date concrete și cifre decât despre înțelegere și formare.
În al doilea rând, Darrow și-a dat seama că nu știa să gândească și că, de fapt, n-a avut niciodată un gând original. A crescut ca majoritatea copiilor generației sale, răsfoind cărți de benzi desenate, așa cum azi mulți copii cresc cu televizor, calculator și jocuri video.
Însă, cea mai importantă realizare a sa, dar care a venit mult prea târziu, a fost aceea că educația este un proces pe viață. Ea nu are loc doar într-o sală de clasă ori într-o anumită perioadă de timp sau ca instruire formală, ci poate avea loc oricând, oriunde, în mijlocul unei vieți pline, într-un mod formal sau informal. Se petrece în mijlocul societății, culturii, muncii și creației. Educația are de-a face cu o trinitate culturală: Binele, Frumosul și Adevărul. De aceea, spune Miller, trebuie să fim cu luare aminte la școlarizarea copiilor noștri, deoarece ea poate fi câteodată o barieră în calea învățării, creșterii în înțelepciune și înțelegere a copiilor, cu alte cuvinte, o piedică în buna lor educație academică și morală.
Formarea de bune maniere
Un alt aspect demn de luat în considerare în textul lui Darrow Miller îl reprezintă definițiile celor doi termeni, așa cum apăreau în 1828, în ceea ce avea să intre ulterior în circulație drept dicționarul Webster. În timp ce ȘCOALA se referă la o clădire, EDUCAȚIA înseamnă formarea unei vieți și este astfel definită de Noah Webster: „Educatie. Creșterea unui copil, instruire: formarea de bune maniere. Educația cuprinde toate seriile de instruire și disciplină menite a lumina înțelegerea, a corecta temperamentul și a forma manierele și obiceiurile tinerilor și a-i pregăti în a fi folositori în îndeletnicirile lor viitoare” [2].
Deci, „educația cuprinde acumularea de cunoștințe, dar și dezvoltarea caracterului – VIRTUTEA”, zice Miller. Iar combinația de virtute și cunoștințe duce la înțelepciune. Atunci, cum se face că în școli nu se mai acordă importanța cuvenită educației morale a tinerilor? Cine nu-i vrea înțelepți?
Revenind pe continentul american, ajungem la Martin Luther King Jr. Un eseu despre scopul educației a fost adresat în 1947 colegilor studenți, în revista Facultății, „Maroon Tiger”. Observând că mulți dintre studenții de atunci au o idee greșită despre rolul educației, el spune: „Trebuie să ne amintim că inteligența nu este suficientă. Inteligența și caracterul sunt țelul adevăratei educații”. El a realizat pericolul propagandei și al ideologiilor de tot felul, care se infiltrează în mediile universitare și, de aceea, trage un semnal de alarmă. „Dacă nu suntem atenți, colegiile noastre vor produce un grup de propagandiști rigizi, iraționali și ilogici, consumați de acte imorale. Aveți grijă, frați studenți, aveți grijă, profesori!” [3].
Apostoli ai Educaţiei
Vorbind despre educație și rolul ei, nu pot să nu mă gândesc la Spiru Haret, considerat azi drept cel mai mare reformator al școlii românești din secolul trecut. Bun cunoscător al firii umane și al fenomenelor sociale, Spiru Haret avea încredere în oameni și căuta eficiența. El este cel care „a transformat învățătorul în educator, iar pe unii în apostoli”. Azi, ca și în trecut, avem nevoie de apostoli ai educației.
Spiru Haret a crezut în ridicarea culturii românești prin școală și s-a străduit să aducă școlile românești la nivelul celor din țările dezvoltate. Deși i s-a oferit un post de profesor universitar în Franța, l-a refuzat, dornic să revină în patrie. Câți mai sunt astăzi dispuși la un asemenea gest?
Formare şi informare
Gândul mă duce la un alt nume de notorietate în domeniul educației, Augusto Cury, educator, psihoterapeut, om de știință și scriitor brazilian care a reușit să adune în cărțile sale adevărate perle de cunoaștere și idei pline de sens, legate de situația școlii și a educației în aceste vremuri. El remarca faptul că sistemul educațional în general e sec, rece, distant și dezumanizat. „Tinerii trec de probele curriculare, dar nu și de probele sociale și nu știu să-și înfrunte problemele (...). Noi ne preocupăm atât de mult să informăm, încât uităm să formăm. Cunoștințele există ca să servească și nu ca să le serviți. Dar noi inversăm valorile”, spune un profesor cu durere în glas [4].
E timpul ca triada să fie consolidată, iubirea hristică să primeze în educația tinerilor, școala să servească scopului nobil pentru care a fost creată, iar dascălul să-și reia locul de onoare alături de toți copiii și de părinții acestora, în întreita lucrare a educației, oriunde s-ar afla pe acest pământ.
Ce cuvânt mai bun de încheiere decât cuvintele lui Augusto Cury: „După părerea mea, profesorii (inclusiv pedagogii și psihologii școlari) sunt sacerdoți ai inteligenței – fiind, prin urmare, specialiștii cei mai importanți din societate, iar școala, locul ei cel mai sfânt” [5].
CARMEN IRIMIA, Extras din Revista „Atitudini”, Nr. 81
Bibliografie
[1] Cf. https://darrowmillerandfriends.com/2013/09/09/school-vs-education/
[2] Cf. https://kinginstitute.stanford.edu/king-papers/documents/purpose-education
[3] Ibidem.
[4] Augusto Cury, Copii străluciți, elevi fascinanți, ediția a doua, revizuită, traducere de Georgiana Bărbulescu, București, 2018, p. 63.
[5] Ibidem.
CUM DOBÂNDIM CURAJ?
Multe probleme, inclusiv frica, pleacă din copilărie, de la felul în care mulți din generația mea și din generația de copii de astăzi am fost crescuți ca într-o bulă. Parentingul îi sechestrează pe copii, în anumite cazuri nefericite, obedienței, această ascultare nediferențiată de autoritate, indiferent cât de toxică valoric este aceasta, indiferent de preceptele pe care le propagă, prin pedepse umilitoare asupra copiilor care-și pierd astfel respectul de sine și rămân ca „paralizați” într-o ascultare oarbă, de frica abuzului fizic și emoțional, de frica pedepselor agresive; devin astfel un fel de „zombi” vii, un fel de roboți mecanizați prostește în ascultarea lipsită de rațiune și de curaj!
Toate aceste manevre sadice, aceste lucruri lipsite de sens îl vor lipsi pe copil de situațiile și experiențele care îi vor dezvolta curajul, reziliența, independența și capacitatea de a gestiona mai târziu problemele și conflictele existențiale. Violența în „educație” umple sufletele copiilor de lașitate și de lipsa stăruinței în depășirea greutăților vieții. Iar mulți oameni și-au atrofiat din copilărie acest mușchi al rezistenței la disconfort emoțional și greutăți. (…)
În general, copiii trebuie să fie protejați, dar nu excesiv. Copiii nu trebuie să fie timorați! Copiii au nevoie să se joace în bălți, să alerge, să cadă și să se zgârie, să exploreze, să gestioneze conflictele la locul de joacă sau la școală, să mai fie și certați cu dragoste când persistă în greșeli, dar în niciun caz terorizați sau, dimpotrivă, cocoloșiți și supraprotejați.
Copiii crescuți cu o înțelepciune calmă, luminoasă, vor ajunge adulți echilibrați, responsabili, rezistenți la stres și capabili să facă față greutăților inevitabile ale vieții. Este mult mai ușor să creștem generații sănătoase decât să reparăm generațiile slabe...
SERGIU OPREA, din Revista „Atitudini”, Nr. 91
PERSIDA RUGU, Ora licornei,
Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2025
Coperta: ANDREIA E. BREAZ (Cluj-Napoca)
Editor: NADIA FĂRCAȘ
Ilustrație copertă: DAN FLOREA
Fotografie, coperta 4: PERSIDA RUGU,
recital poetic la Casa „Nicolae P. Romanescu”
din Craiova, 2019.
Fotografie realizată de Elena Cristina Nicu-Oprescu,
Local Project Manager Discover Schools AIESEC,
Craiova, România
Prefață: IULIA ANAMARIA GHIDIU
COPILĂRIE ȘI SFINȚENIE
Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, poate mai ales copiii, Îi prilejuiau motive de revelație. De la toate lucrurile lumii, Iisus ridica oamenii la rațiunile supranaturale ale Providentei. Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit ca fiind modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei cred totul și pun întrebări uimitoare de credință. Pentru ei, existența lui Dumnezeu și prezența divină reprezintă un lucru de la sine înțeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie și sfințenie. De fapt, omul începe viața cu sfințenie, apoi o pierde: devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”...
Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 71.
JUAN RAMÓN JIMÉNEZ
Poetul este un creator. Ceea ce în aparenţă nu există, el îl creează; şi dacă îl creează, este pentru că elementele lui există. Aceasta e ceea ce îl apropie pe poet de mitul divin (…). Cu alte cuvinte, capacitatea sa de a crea chipul şi asemănarea.
Poezia nu poate însemna altceva decât farmec şi taină, iar farmecul şi taina pot să fie de o mie de feluri şi să se găsească peste tot. Poezia scrisă, asemenea celorlalte arte de creaţie, este perfectă, completă, pentru că este naturală, este mult dincolo de frumuseţea relativă, iar expresia ei tinde către frumuseţea absolută.
De aceea s-a putut spune, aşa cum a spus Platon, că poetul este un medium, un posedat de puterile unui zeu. Căci poezia există în sine însăşi, e nimic şi tot, începutul şi urmarea, acţiune, verb şi creaţie, şi ca atare, poezie, frumuseţe şi tot restul…
Juan Ramón Jiménez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, din anul 1956 – eseul Poezie şi literatură, volumul „Eseişti spanioli”, Editura Univers, Bucureşti, 1982.
