CUM DOBÂNDIM CURAJ? 


    Multe probleme, inclusiv frica, pleacă din copilărie, de la felul în care mulți din generația mea și din generația de copii de astăzi am fost crescuți ca într-o bulă. Parentingul îi sechestrează pe copii, în anumite cazuri nefericite, obedienței, această ascultare nediferențiată de autoritate, indiferent cât de toxică valoric este aceasta, indiferent de preceptele pe care le propagă, prin pedepse umilitoare asupra copiilor care-și pierd astfel respectul de sine și rămân ca „paralizați” într-o ascultare oarbă, de frica abuzului fizic și emoțional, de frica pedepselor agresive; devin astfel un fel de „zombi” vii, un fel de roboți mecanizați prostește în ascultarea lipsită de rațiune și de curaj!   
    Toate aceste manevre sadice, aceste lucruri lipsite de sens îl vor lipsi pe copil de situațiile și experiențele care îi vor dezvolta curajul, reziliența, independența și capacitatea de a gestiona mai târziu problemele și conflictele existențiale. Violența în „educație” umple sufletele copiilor de lașitate și de lipsa stăruinței în depășirea greutăților vieții. Iar mulți oameni și-au atrofiat din copilărie acest mușchi al rezistenței la disconfort emoțional și greutăți. (…)  

    În general, copiii trebuie să fie protejați, dar nu excesiv. Copiii nu trebuie să fie timorați! Copiii au nevoie să se joace în bălți, să alerge, să cadă și să se zgârie, să exploreze, să gestioneze conflictele la locul de joacă sau la școală, să mai fie și certați cu dragoste când persistă în greșeli, dar în niciun caz terorizați sau, dimpotrivă, cocoloșiți și supraprotejați.  
    Copiii crescuți cu o înțelepciune calmă, luminoasă, vor ajunge adulți echilibrați, responsabili, rezistenți la stres și capabili să facă față greutăților inevitabile ale vieții. Este mult mai ușor să creștem generații sănătoase decât să reparăm generațiile slabe...  

                                                                  SERGIU OPREA, din Revista „Atitudini”, Nr. 91

 

PERSIDA RUGU, Ora licornei,

Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2025


Coperta: ANDREIA E. BREAZ (Cluj-Napoca) 
Editor: NADIA FĂRCAȘ 

Ilustrație copertă: DAN FLOREA  

Fotografie, coperta 4: PERSIDA RUGU, 
recital poetic la Casa „Nicolae P. Romanescu” 
din Craiova, 2019.
Fotografie realizată de Elena Cristina Nicu-Oprescu,
Local Project Manager Discover Schools AIESEC,
Craiova, România 

Prefață: IULIA ANAMARIA GHIDIU 

 

SERGIO ENDRIGO






 

COPILĂRIE ȘI SFINȚENIE


    Lui Iisus lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, poate mai ales copiii, Îi prilejuiau motive de revelație. De la toate lucrurile lumii, Iisus ridica oamenii la rațiunile supranaturale ale Providentei. Pe copii, de pildă, Iisus i-a găsit ca fiind modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei cred totul și pun întrebări uimitoare de credință. Pentru ei, existența lui Dumnezeu și prezența divină reprezintă un lucru de la sine înțeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie și sfințenie. De fapt, omul începe viața cu sfințenie, apoi o pierde: devine „întrebătorul complicat al veacului acestuia”... 

Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX,  Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 71. 

 

Rememorare... 



 

Valsul florilor



 

MIHAI EMINESCU,
Atât de fragedă...



Interpretare: Formația „Mondial”, 1969

 

JUAN RAMÓN JIMÉNEZ


    Poetul este un creator. Ceea ce în aparenţă nu există, el îl creează; şi dacă îl creează, este pentru că elementele lui există. Aceasta e ceea ce îl apropie pe poet de mitul divin (…). Cu alte cuvinte, capacitatea sa de a crea chipul şi asemănarea. 
    Poezia nu poate însemna altceva decât farmec şi taină, iar farmecul şi taina pot să fie de o mie de feluri şi să se găsească peste tot. Poezia scrisă, asemenea celorlalte arte de creaţie, este perfectă, completă, pentru că este naturală, este mult dincolo de frumuseţea relativă, iar expresia ei tinde către frumuseţea absolută.   
    De aceea s-a putut spune, aşa cum a spus Platon, că poetul este un medium, un posedat de puterile unui zeu. Căci poezia există în sine însăşi, e nimic şi tot, începutul şi urmarea, acţiune, verb şi creaţie, şi ca atare, poezie, frumuseţe şi tot restul… 


Juan Ramón Jiménez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, din anul 1956 – eseul Poezie şi literatură, volumul „Eseişti spanioli”, Editura Univers, Bucureşti, 1982.